Adăpostul în natură pe anotimpuri: prelată, crengi, zăpadă
Cuprins (9 secțiuni)
Adăpostul este, după primul ajutor, prioritatea numărul unu când rămâi afară neplanificat. Fără adăpost și izolare, frigul și umezeala te pot ucide în câteva ore; fără hrană, poți trăi săptămâni. Cartea Abilități, echipament și evacuare descrie montarea prelatelor, corturile și izolarea de sol în general. Aici ne concentrăm pe adăpostul în natura montană, pe anotimpuri, cu ce ai și cu ce găsești în jur, pentru o familie cu copii mici.
Regulile oricărui adăpost
- Locul înainte de construcție: alege un loc sigur, apoi construiești. Un adăpost perfect într-un loc prost este o capcană.
- Izolarea de sol înainte de acoperiș: pierzi mai multă căldură în sol decât în aer. Un strat gros sub tine (10–20 cm de crengi de brad, frunze uscate, rucsaci) contează enorm.
- Mic și jos: un adăpost mic se încălzește cu căldura corpurilor. Un adăpost mare rămâne rece.
- Protecție de vânt și ploaie: deschiderea spre partea ferită de vânt, acoperișul înclinat ca să curgă apa.
- Construiește cât e lumină: începe cu cel puțin o oră, ideal două, înainte de întuneric. Noaptea, orice operație durează de trei ori mai mult.
Alegerea locului
| Bine | Rău |
|---|---|
| Teren plat sau ușor înclinat, uscat | Albii de pârâu, fundul văilor înguste (viitură, aer rece) |
| La adăpost de vânt (după o stâncă mare, în pădure deasă) | Creste, șei vântoase, vârfuri (vânt, trăsnet) |
| Ușor ridicat față de fundul văii | Sub copaci uscați, rupți, aplecați („văduve”) |
| Aproape de lemne și apă, dar nu lângă apă | La baza pantelor abrupte (pietre, avalanșe iarna) |
| Aproape de traseu sau într-o poiană vizibilă (să fii găsit) | Pe poteci de animale, lângă furnicare, tufe de zmeură (urși) |
Vara: adăpostul de ploaie și de rouă
Vara, problema principală nu e gerul, ci ploaia, vântul și răcirea de noapte la altitudine (la 1.500–2.000 m, nopțile de vară pot coborî spre 5 °C sau mai jos). Cel mai simplu adăpost eficient este o prelată de 3×3 m sau 3×4 m.
Prelata în formă de acoperiș în două ape (A)
- Leagă o sfoară sau o cordelină între doi copaci, la aproximativ 1–1,2 m înălțime (mai jos pe vânt).
- Așază prelata peste sfoară, pe la mijloc.
- Întinde marginile spre sol, la 45 de grade sau mai jos, și fixează-le cu țăruși, pietre sau crengi.
- Orientează capetele deschise pe direcția vântului (nu cu fața în vânt).
- Pune izolație pe sol: crengi de brad cu vârfurile în jos, frunze uscate, rucsaci goliți, saltele.
- Pentru ploaie: fă un mic șanț de scurgere în jur doar dacă solul permite și dacă nu afectezi inutil terenul.
Prelata în pantă („lean-to”) cu un perete reflector
O singură pantă, deschisă spre un foc. Bună pe vreme fără vânt și pentru a primi căldura focului. Nu e bună pe vânt sau ploaie din lateral. Focul trebuie ținut la distanță sigură (minimum 2–3 metri) de prelată, iar prelatele din plastic se topesc ușor.
Fără prelată: sacii de gunoi și folia
Un sac de gunoi gros, de 120–240 L, devine poncho (gaură pentru cap, nu pentru față) sau „sac de bivuac” pentru picioare și corp. Folia de supraviețuire poate fi acoperiș mic, legată de crengi. Sunt fragile, dar ușoare: un sac pentru fiecare membru al familiei cântărește aproape nimic.
Adăpostul din crengi (fără echipament)
Dacă nu ai prelată, poți face un adăpost din materiale naturale. E mult mai muncitor decât crezi: pentru un adăpost din crengi și frunze suficient de gros cât să oprească ploaia și să izoleze, ai nevoie de ore de muncă și de foarte mult material. Cu copii mici, fă-l mic, pentru toți, lipiți unul de altul.
Adăpostul tip „coliba” (A-frame din crengi)
- Găsește o creangă lungă și solidă („coama”), de 2,5–3 m, și sprijin-o la un capăt pe un trunchi căzut, o stâncă sau două crengi în formă de X, la aproximativ 80–100 cm înălțime. Celălalt capăt stă pe sol.
- Sprijină crengi mai mici de o parte și de alta a coamei, apropiate, ca niște coaste.
- Acoperă coastele cu crengi mai subțiri, apoi cu un strat gros (cât mai gros, ideal 30–60 cm) de frunze uscate, crengi de brad, mușchi. Grosimea face izolația.
- Pune crengi deasupra frunzelor ca să nu le spulbere vântul.
- Umple interiorul cu frunze uscate sau crengi de brad pentru izolație de sol.
- Astupă intrarea cu rucsacul sau cu o grămadă de frunze după ce intri.
Toamna: frig, umezeală, zile scurte
Toamna, la munte, combini adăpostul de vară cu izolația de iarnă. Ploile reci, ceața și nopțile de –5…0 °C la altitudine sunt frecvente. Ai nevoie de:
- Prelată sau cort, mereu, chiar și la o drumeție de o zi, dacă ești pe trasee lungi cu copii.
- Izolație serioasă de sol (saltele sau un strat gros de crengi și frunze uscate).
- Sac de dormit sau, măcar, haine groase și o folie de supraviețuire pentru fiecare.
Iarna: adăpostul în zăpadă
Zăpada este un izolator bun: în interiorul unui adăpost de zăpadă bine făcut, temperatura poate rămâne în jurul lui 0 °C sau puțin sub, chiar dacă afară sunt –20 °C. Dar construirea lui este grea, lentă, te udă și are riscuri. Pentru o familie cu copii mici, adăpostul de zăpadă este o opțiune de ultimă instanță. Mult mai realist este să nu ajungi în situația asta (vezi iarna pe munte).
Peștera de zăpadă (doar teoretic)
Peștera de zăpadă se sapă într-un troian adânc (de cel puțin 2 m), de obicei pe partea ferită de vânt a unei creste sau la baza unei pante. Principiul: intrare joasă, care urcă spre o cameră de dormit mai sus (aerul cald stă sus), acoperiș boltit de cel puțin 30–50 cm grosime, o gaură de ventilație în tavan.
- Sapatul durează câteva ore pentru 2–3 oameni și te udă complet (transpirație și zăpadă), ceea ce crește riscul de hipotermie dacă nu ai haine de schimb.
- Locul unde se adună zăpada (pante sub creste) este adesea teren de avalanșă.
- Acoperișul se poate prăbuși dacă e prea subțire sau dacă zăpada e prea moale.
- Fără ventilație, crește dioxidul de carbon. Un arzător sau o lumânare într-un spațiu închis pot produce monoxid de carbon, mortal.
- Intrarea se poate astupa în timpul viscolului: trebuie ținută o lopată înăuntru.
Variante mai simple iarna
- Groapa de lângă un brad mare: în jurul trunchiurilor de molid, zăpada este mai puțină sub crengile joase. Adâncind groapa naturală și acoperind-o cu crengi și o prelată, obții un adăpost de vânt. Atenție: zăpada adâncă din jurul copacilor poate fi și o capcană în care cazi cu capul în jos (pericol mai ales pentru schiori și copii). Nu te apropia de marginea gropii fără să știi cât e de adâncă.
- Tranșeea de zăpadă: o groapă lungă cât un om, adâncă de aproximativ 1 m, acoperită cu bețe/schiuri și prelată, apoi cu zăpadă. Mai rapidă decât peștera, dar tot obositoare.
- Peretele de vânt: un zid de zăpadă tasată sau blocuri pe partea din care bate vântul, în spatele căruia montezi cortul sau prelata.
Izolarea de sol: cea mai importantă parte
Valorile sunt orientative și comparative, nu măsurători. Ideea de reținut: folia de supraviețuire nu izolează de sol; ea reflectă căldura radiată, dar nu împiedică pierderea prin contact. Ai nevoie de grosime și de aer prins între fibre.
Copiii în adăpost
- Copiii dorm la mijloc, între adulți. Adulții sunt „pereții calzi”.
- Un copil mic poate dormi în sacul de dormit al unui adult, lipit de el.
- Pune-le căciulă pentru noapte, șosete uscate, mănuși dacă e frig.
- Explică-le adăpostul ca pe o joacă („căsuța ursului”) și dă-le sarcini: strâng frunze uscate, aduc crengi mici.
- Copiii trebuie să urineze înainte de culcare. O vezică plină face corpul să consume energie ca să o țină caldă, iar ieșitul din adăpost noaptea răcește pe toată lumea.
Adăpostul în criză, pe termen mai lung
Dacă trebuie să stai mai multe zile în natură (de exemplu, după un cutremur, la marginea unei localități), adăpostul improvizat devine tabără. Atunci: un cort solid sau două prelate mari, saltele adevărate, o zonă de foc sigură, o zonă de toaletă la distanță, o zonă de depozitare a hranei ferită de animale (vezi ursul). Pe cât posibil, alege un loc lângă un sat sau o construcție, nu în pădurea izolată.
