Triajul: când sunt mai mulți răniți decât mâini

După un cutremur, o explozie, un accident cu mai multe mașini sau un bombardament, s-ar putea să fii singurul adult întreg dintre mai mulți răniți. Instinctul te împinge spre cel care țipă cel mai tare sau spre cel care pare cel mai grav. Dar cel care țipă respiră, iar cel care pare mort poate fi dincolo de orice ajutor. Triajul este metoda prin care salvezi cât mai mulți oameni cu resursele pe care le ai: aloci câteva secunde fiecăruia, faci doar intervențiile care salvează viața pe loc și treci mai departe.

Metoda START (adaptată pentru nespecialiști)

START (Simple Triage And Rapid Treatment) este una dintre cele mai folosite metode de triaj în dezastre. Evaluarea fiecărei victime trebuie să dureze sub 30–60 de secunde.

1. Strigă: „Cine mă aude și poate merge, să vină aici, lângă mine / la poartă!”. Toți cei care merg sunt VERZI (minori) – deocamdată. Nu-i ignora: îi poți folosi ca ajutoare (să apese pe o rană, să stea lângă un copil).
2. Mergi la fiecare victimă rămasă, pe rând, de la cea mai apropiată. Respiră? Dacă nu: deschide căile aeriene (ridică bărbia). Dacă tot nu respiră → NEGRU (decedat sau fără șanse cu resursele de acum). Dacă începe să respire → ROȘU, pune-l în poziție laterală.
3. Respiră peste 30 de ori pe minut (nu număra un minut – estimează: mai rapid decât o respirație la 2 secunde) → ROȘU.
4. Circulația: nu are puls la încheietură sau reumplerea capilară e peste 2 secunde → ROȘU. Oprește hemoragia masivă (garou, presiune făcută de un rănit verde) înainte să pleci.
5. Starea mentală: nu poate executa o comandă simplă („strânge-mi mâna”, „deschide ochii”) → ROȘU.
6. Respiră sub 30/min, are puls radial, execută comenzi, dar nu poate merge → GALBEN.

Categoriile

În triajul cu victime multiple nu se face RCP la cei care nu respiră – resuscitarea ține un salvator ocupat zeci de minute pentru șanse mici, timp în care alți răniți salvabili mor. Excepție: trăsnetul (vezi electrocutarea) și situațiile în care toți ceilalți sunt deja îngrijiți.

Ce faci concret în cele 30–60 de secunde

Numai intervențiile care salvează viața imediat și durează câteva secunde:

• Deschiderea căilor aeriene și poziția laterală.
• Garoul la o hemoragie masivă de membru (sau un rănit verde pus să apese).
• Atât. Nu pansamente, nu atele, nu povești. Treci mai departe.

Marcarea victimelor

Marchează fiecare victimă ca să nu o evaluezi de două ori și ca echipele să știe imediat cine are prioritate: bandă adezivă colorată sau panglici legate de încheietură sau de gleznă, scris cu markerul pe frunte sau pe haine („R”, „G”, „V”, „N” și ora), etichete de triaj (există seturi ieftine). Notează pe o foaie: numărul, locul, culoarea, ce ai făcut (garou la ora X).

Triajul la copii

Pentru copii există o variantă adaptată (JumpSTART) – diferențele principale: la copilul care nu respiră, dar are puls, se dau 5 respirații salvatoare înainte de a-l declara negru; pragul de respirație este altul (sub 15 sau peste 45 pe minut = roșu); sugarii care nu pot merge prin natura vârstei se evaluează în continuare, nu sunt automat galbeni. Dacă nu-ți amintești detaliile, aplică logica: copilul care respiră anormal, nu are puls bun sau nu reacționează normal este roșu.

Reevaluarea

Triajul nu e o decizie definitivă. Un verde poate deveni roșu (o sângerare internă care se manifestă târziu, un traumatism cranian cu interval liber), un galben poate intra în șoc. După primul tur, reia evaluarea, începând cu roșii și galbenii. Când ajung echipele, spune-le: câte victime, câte din fiecare culoare, unde sunt, ce ai făcut.

Organizarea locului

• Siguranța – nu intra și nu-i trimite pe alții în zone cu pericol de prăbușire, foc, gaz.
• Zona de adunare – un loc sigur, ușor de găsit de echipe (poartă, colț de stradă, parcare), cu zone separate pentru roșu, galben, verde.
• Rolurile – dacă sunt mai mulți adulți neatinși: unul coordonează și sună la 112, unul sau doi fac triajul, ceilalți îngrijesc roșii, unul se ocupă de copiii neînsoțiți și de cei verzi, unul ține evidența.
• Copiii neînsoțiți – nu-i lăsa singuri, notează unde i-ai găsit, cu ce erau îmbrăcați, cine i-a preluat.
• Cei decedați – acoperiți cu demnitate, marcați, nu mutați fără motiv (contează pentru identificare și anchetă).

Exemplu practic: cutremur, blocul vecin

Imaginează-ți: după un cutremur puternic, ieși din casă și găsești în fața unui bloc vechi șase oameni răniți. Tu și vecinul tău sunteți singurii adulți nevătămați. Iată cum ar putea arăta triajul:

După primul tur (câteva minute), știi că ai trei roșii. Vecinul sună la 112 și raportează exact asta; tu revii la roșii: verifici garoul, respirația copilului, pieptul bărbatului. Apoi galbenul, apoi reevaluezi verzii. Este un exemplu didactic – realitatea va fi mai haotică, dar logica rămâne aceeași.

Greșeli frecvente

• Te oprești la prima victimă și faci totul pentru ea (pansamente, atele) în timp ce alții sângerează.
• Îi ignori pe cei care țipă – dar uiți să-i reevaluezi mai târziu.
• Uiți de siguranța ta și intri în clădiri avariate.
• Nu marchezi victimele și le evaluezi de două ori.
• Nu notezi nimic și nu poți raporta echipelor ce ai făcut.
• Muți răniții inutil, înainte de a-i evalua.

Și tu ești om

După un eveniment cu victime multiple, salvatorii improvizați suferă adesea de vinovăție, coșmaruri, imagini care revin, insomnie. E normal. Vorbește despre ce s-a întâmplat cu cei apropiați și, dacă simptomele nu scad după câteva săptămâni, cere ajutor specializat. Ai făcut ce se putea cu ce aveai.

Al doilea exemplu: accident de autocar pe drumul național

Ajungi primul, cu partenerul, la un autocar răsturnat în șanț, pe un drum național, iarna, la 17:00 – se întunecă. Sunt aproximativ 25 de pasageri. Nu poți ajuta pe toți; trebuie să organizezi.

1. Siguranța și alarma (1 minut): oprești mașina la distanță, cu avariile, triunghiul pus; suni la 112 și spui „autocar răsturnat, aproximativ 25 de persoane, multe rănite, kilometrul X”. Dispecerul va trimite mai multe echipaje și te va întreba detalii.
2. Ce merge, iese (2 minute): strigi tare: „Cine poate merge, vine la mine, lângă mașina albă!” Cei care vin singuri sunt VERZI. Îi rogi pe 2–3 dintre ei, nevătămați, să te ajute.
3. Treci pe la fiecare (30–60 de secunde fiecare): nu respiră nici după deschiderea căilor aeriene = NEGRU (îl lași, oricât de greu e). Respiră peste 30 pe minut, sau nu are puls radial / reumplere capilară peste 2 secunde, sau nu execută ordine simple = ROȘU. Restul = GALBEN.
4. Intervenții care salvează viața, rapide: la roșii – garou sau presiune la sângerările masive (un verde ajutor poate apăsa), poziție laterală la inconștienții care respiră. Nu te oprești să faci RCP la o victimă când mai sunt alte victime neevaluate.
5. Marchezi: bandă colorată, marker pe frunte, o bucată de material legată la mână.
6. Raportezi primului echipaj sosit: „Am 4 roșii aici și aici, 9 galbeni lângă autocar, 10 verzi la mașina albă, 2 negri.” Apoi faci ce îți cer ei.

Iarna, în accidente cu multe victime, frigul devine repede o problemă pentru toți: chiar și verzii au nevoie de un loc ferit de vânt (mașinile oprite, cu motorul pornit, ferite de eșapament), pături, folii de supraviețuire.

Triajul în propria familie

Cel mai greu triaj e cel în care victimele sunt ai tăi. După un cutremur noaptea, partenerul tău are o rană la picior care sângerează mult, copilul cel mare plânge și ține brațul, cel mic nu plânge deloc, e sub o bucată de tavan căzut. Instinctul te duce la cel care țipă. Regula: cel care nu scoate niciun sunet e cel mai îngrijorător. Strigi la partener să apese singur pe rană cu orice are (dacă poate), te duci la cel mic, îl scoți dacă poți face asta în siguranță, verifici dacă respiră. Copilul care plânge și ține brațul are căile aeriene libere și respiră – poate aștepta câteva minute.

Triajul „lent”: când sunt mulți bolnavi, nu răniți

În epidemii sau crize lungi, triajul nu înseamnă doar secunde la locul accidentului. Înseamnă să decizi, zi de zi, cine are nevoie de puținul pe care îl ai: de transportul spre spital, de medicamentul rar, de patul cald. Câteva principii:

Aceste decizii sunt grele și ideal se iau cu un medic, chiar și la telefon. Notează ce ai decis și de ce – te ajută și mai târziu, când vei avea întrebări despre ce ai făcut.

Exerciții pentru acasă

• Scrie pe 10 bilețele câte o „victimă” (de exemplu: „merge, șchiopătează”; „nu răspunde, respiră 36/min”; „țipă, sângerează din antebraț, nu țâșnește”; „nu respiră nici după deschiderea căilor aeriene”). Partenerul le citește, tu trebuie să dai culoarea în 30 de secunde.
• Faceți exercițiul și cu copiii mai mari, ca joc: „cine are nevoie primul de ajutor?” Le explici că cel care tace e mai important decât cel care plânge.

După triaj: și salvatorii au nevoie de ajutor

Oamenii care au făcut triaj la un dezastru rămân adesea cu imagini și întrebări („puteam să-l salvez?”). E normal în primele zile să ai somn agitat, să retrăiești scenele, să fii iritabil sau amorțit emoțional. Vorbește cu cineva de încredere despre ce s-a întâmplat, dormi, mănâncă, revino la rutină. Dacă după câteva săptămâni simptomele nu scad sau te împiedică să funcționezi, cere ajutor specializat. Vezi primul ajutor psihologic.

Ce faci cu cei „negri”

Victimele fără semne de viață sau cu leziuni incompatibile cu viața nu sunt abandonate pentru totdeauna – doar nu primesc resurse cât timp alții pot fi salvați. Când situația se liniștește, le acoperi cu respect, notezi unde sunt și ce știi despre ele (nume, haine, acte) și anunți autoritățile. Nu le muți fără motiv: poliția și criminaliștii pot avea nevoie de poziția lor.