Sănătatea mintală: singurătatea, depresia, confuzia acută și doliul

Mintea vârstnicului în criză

Despre sănătatea mintală în criză, pentru adulți și copii, vorbește pe larg cartea Planul de 1 an și mintea în criză. Aici ne oprim asupra a ceea ce e specific vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități: singurătatea, care e deja o epidemie tăcută și pe care criza o amplifică; depresia, care la vârstnici arată altfel și e adesea confundată cu „bătrânețea”; confuzia acută (deliriumul), o urgență medicală deghizată în „s-a ramolit”; și doliul, care într-o criză poate fi lipsit de ritualurile care îl fac suportabil.

Vârstnicii au și resurse speciale: mulți au trecut prin război, prin lipsuri, prin cutremurul din 1977, prin anii '80 cu frig și cozi, prin schimbări uriașe. Au adesea o reziliență, o răbdare și o credință pe care tinerii nu le au. Să-i asculți și să-i implici e, de multe ori, cel mai bun tratament.

Singurătatea

Un număr mare de vârstnici din România trăiesc singuri. Liniile de sprijin pentru vârstnici raportează constant că o parte importantă dintre cei care sună trăiesc singuri și că singurătatea e unul dintre motivele principale ale apelurilor. Singurătatea nu e doar tristețe: e asociată cu depresie, declin cognitiv, boli de inimă și mortalitate crescută. Într-o criză, legăturile se rup: vizitele se opresc (pandemie, drumuri blocate), telefoanele nu merg, biserica și clubul se închid, vecinii pleacă.

Ce poți face

• Contact zilnic, scurt, la ore fixe – mai bine 5 minute în fiecare zi decât o oră duminica. Ritualul în sine liniștește.
• Contact real, nu doar „ești bine?” – întreabă ce a mâncat, ce a visat, cere-i o rețetă, un sfat, o amintire. Oamenii se simt vii când sunt utili.
• Rețeaua din jur: vecini, preotul, un nepot, alți vârstnici din bloc care se pot vizita reciproc.
• Un rol: să aibă grijă de plante, de o pisică, să tricoteze pentru nepoți, să citească la telefon povești pentru copiii mici, să scrie amintiri.
• Radioul: pentru mulți vârstnici e o companie reală; un radio cu baterii e și sursă de informație, și de liniște.
• Liniile de sprijin: Telefonul Vârstnicului, 0800 460 001, linie gratuită a Fundației Regale Margareta a României, oferă informații, consiliere și sprijin emoțional pentru vârstnici (programul a fost comunicat ca fiind în zilele lucrătoare, ziua – verifică programul actual).

Depresia la vârstnici: cum arată

La vârstnici, depresia se prezintă adesea fără tristețe evidentă. Semnele frecvente:

Depresia la vârstnici se tratează, la fel de bine ca la tineri. Medicul de familie e primul pas; poate recomanda evaluare psihiatrică sau psihologică. Într-o criză, sprijinul social, rutina, lumina naturală, mișcarea, somnul și contactul zilnic contează mult.

Confuzia acută (deliriumul): urgența ascunsă

Deliriumul e o tulburare bruscă a atenției și a gândirii, care apare în ore sau zile, fluctuează pe parcursul zilei (adesea mai rău seara și noaptea) și are aproape întotdeauna o cauză medicală. E foarte frecvent la vârstnici, mai ales la cei cu demență, și e o urgență, pentru că boala de dedesubt poate fi gravă. În criză, cauzele se înmulțesc.

1. Consideră orice confuzie nouă o problemă medicală până la proba contrarie, nu „îmbătrânire”.
2. Verifică rapid ce poți: temperatura, glicemia (dacă e diabetic), lichidele băute, urina, scaunul, durerea, medicamentele luate, sursa de încălzire (monoxid de carbon!).
3. Caută ajutor medical: medicul de familie, 112 dacă e grav (somnolență marcată, febră mare, semne de accident vascular, nu mai bea și nu mai urinează).
4. Până atunci: lichide, lumină ziua și liniște noaptea, ochelarii și proteza auditivă puse, o persoană cunoscută lângă el, explicații simple și repetate, fără contradicții și fără certuri.
5. Fără sedative din proprie inițiativă (pot agrava).

Anxietatea și frica

Știrile despre război, cutremure sau epidemii, repetate continuu la televizor, produc la mulți vârstnici o anxietate intensă, uneori cu insomnie, palpitații și creșteri de tensiune. Ajută: limitarea știrilor la 1–2 buletine pe zi (radio, de exemplu dimineața și seara), explicațiile calme ale familiei despre ce s-a pregătit („avem apă, avem medicamentele tale, știm ce facem”), activitățile obișnuite, rugăciunea pentru cei credincioși, tehnicile simple de respirație (vezi Planul de 1 an și mintea în criză). Pregătirea însăși reduce frica: vârstnicul care știe planul și are kitul lui doarme mai bine.

La cei care au trăit traume mari (război, deportări, cutremurul din 1977), o criză similară poate reactiva amintiri și reacții vechi. Ascultă-i fără să minimalizezi („Asta a fost demult”) și fără să alimentezi panica.

Doliul în criză

În crize mari, moartea vine mai des și în condiții grele: fără spital, fără să-ți poți lua rămas-bun, fără înmormântarea obișnuită (pandemie, conflict, dezastru cu multe victime). Vârstnicii își pierd partenerii de o viață, frații, prietenii, uneori copiii. Doliul fără ritualuri e mai greu de dus și se poate complica.

Ce ajută

• Ritualuri adaptate: dacă înmormântarea obișnuită nu e posibilă, o slujbă mai mică, o rugăciune acasă, o lumânare aprinsă (în siguranță), o masă de pomenire simplă, o fotografie așezată la loc de cinste, un moment al familiei la telefon. Spune-i vârstnicului că se va face și ceremonia completă când va fi posibil (parastasele de la 40 de zile, 6 luni, 1 an sunt ocazii naturale în tradiția ortodoxă).
• Povestea: lasă-l să vorbească despre cel dispărut, de multe ori. Repetiția e parte a vindecării.
• Prezența practică: în primele săptămâni, vârstnicul îndoliat nu mănâncă, nu bea, nu ia medicamentele. Verifică-le.
• Atenție la „efectul văduviei”: în lunile de după pierderea partenerului, riscul de îmbolnăvire și deces al celui rămas crește. Mai mult contact, mai multă atenție la sănătate.
• Copiii și nepoții: vârstnicul îndoliat are adesea nevoie să fie util; copiii mici pot fi o sursă de bucurie și de rost.

Doliul care după multe luni rămâne la fel de intens, cu incapacitatea de a funcționa, gânduri de moarte sau abuz de alcool și medicamente, are nevoie de ajutor specializat. Mai multe despre doliu în Planul de 1 an și mintea în criză.

Decesul acasă, în criză

Dacă o persoană moare acasă și nu se poate ajunge la medic: sună la 112 sau la medicul de familie pentru constatarea decesului și pentru instrucțiunile autorităților (în crizele mari, procedurile pot fi adaptate). Nu muta corpul fără instrucțiuni, decât dacă nu ai altă variantă (pericol iminent). Notează ora și circumstanțele. Actele (certificatul medical constatator, certificatul de deces de la starea civilă) se obțin după procedurile în vigoare – primăria îți spune pașii. Pentru familia îndoliată, acest moment e copleșitor; un vecin sau un prieten care preia partea administrativă e un mare ajutor.

Persoanele cu dizabilități și sănătatea mintală

Persoanele cu dizabilități fizice, senzoriale sau intelectuale trăiesc în criză, pe lângă stresul comun, și frica specifică de a fi uitate, de a nu putea fugi, de a depinde total de alții. Mulți au trecut deja prin experiențe în care au fost ignorați. Ajută: să fie implicați în planificare (să știe exact cine vine după ei și cum), să aibă control asupra a ceea ce se poate (unde stau, ce iau cu ei), să fie informați direct, nu prin intermediari. Un plan cunoscut și exersat reduce mult anxietatea.

Abuzul și neglijarea

Crizele cresc stresul în familii și, din păcate, și riscul de abuz asupra vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități: neglijare, violență, abuz financiar (bani, pensie, casa), izolare forțată. Semnele: vânătăi neexplicate, frică de un anumit membru al familiei, lipsa banilor de pensie, igienă neglijată, medicamente lipsă. Dacă suspectezi abuz: vorbește cu persoana între patru ochi, anunță serviciul social al primăriei sau DGASPC; în pericol imediat, sună la 112. Telefonul Vârstnicului poate și el îndruma.