Plecarea în străinătate: acte pentru UE și non-UE, apostilă, traduceri, recunoaștere

Plecarea în altă țară poate fi o decizie planificată (muncă, relocare) sau o evacuare în grabă (război, dezastru major). În ambele cazuri, actele pe care le iei cu tine decid cât de ușor te poți instala: găsești chirie, înscrii copiii la școală, te angajezi, ai acces la medic, primești alocații. Despre decizia de a pleca, drumul și granița în context de război, vezi cartea Război și conflict armat (capitolul despre graniță și refugiu). Aici ne concentrăm pe acte.

Documentele de călătorie: UE față de non-UE

Actele de stare civilă în străinătate: apostilă, traducere, formular multilingv

Când folosești un act românesc (certificat de naștere, de căsătorie, diplomă, hotărâre judecătorească) în altă țară, autoritățile de acolo pot cere ca actul să fie „recunoscut” formal. Există trei mecanisme:

1. Formularul standard multilingv (în UE)

Regulamentul (UE) 2016/1191 scutește anumite documente publice (naștere, căsătorie, deces, domiciliu, cazier etc.) de apostilă în relațiile dintre statele UE. Pentru unele acte, poți cere în România un formular standard multilingv, atașat documentului, care evită traducerea. Se cere la autoritatea care emite actul (de exemplu, starea civilă pentru certificate).

2. Apostila (Convenția de la Haga din 1961)

Pentru statele care au aderat la Convenția de la Haga, apostila certifică autenticitatea semnăturii și a ștampilei de pe un act public. În România, apostila se aplică, de regulă, de:

• prefecturi – pentru actele administrative (inclusiv certificatele de stare civilă, diplomele vizate etc.);
• camerele notarilor publici – pentru actele notariale;
• tribunale – pentru actele judecătorești.

Verifică autoritatea competentă pentru actul tău, pentru că regulile s-au mai schimbat. Unele servicii se pot cere și online.

3. Supralegalizarea

Pentru statele care nu sunt parte la Convenția de la Haga, actele trebuie supralegalizate (un lanț de certificări: minister, ambasadă). Durează mult – fă-o din timp, dacă știi destinația.

Traducerea

Multe autorități străine cer traducerea actelor de către un traducător autorizat (în România, autorizat de Ministerul Justiției), uneori cu legalizarea semnăturii traducătorului la notar. În alte țări, se cere traducere făcută de un traducător autorizat local. Întreabă instituția care va primi actul, ca să nu plătești de două ori.

Prioritățile din grafic sunt orientative (5 = cel mai important), în funcție de ce cer de obicei autoritățile și angajatorii.

Recunoașterea diplomelor și a calificărilor

• În UE, profesiile reglementate (medici, asistenți medicali, farmaciști, arhitecți etc.) au reguli de recunoaștere automată sau pe bază de dosar (Directiva 2005/36/CE).
• Pentru studii, fiecare stat are un centru național de informare (rețeaua ENIC-NARIC). În România, instituția corespunzătoare este CNRED (Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor), care eliberează și adeverințe utile în străinătate.
• Ia cu tine: diplomele, foile matricole/ suplimentele la diplomă, certificatele de calificare, adeverințele de vechime (în copie legalizată și, ideal, traduse).

Permisul de conducere

Permisul românesc e valabil în toate statele UE/SEE. Dacă te stabilești acolo, la un moment dat s-ar putea să trebuiască să-l preschimbi. În afara UE, poate fi nevoie de un permis de conducere internațional (se eliberează în România; verifică unde și cum) sau de preschimbare.

Dreptul de ședere în UE

Ca cetățean român (cetățean UE), ai dreptul să intri și să stai în alt stat UE până la 3 luni doar cu actul de identitate sau pașaportul. Pentru șederi mai lungi, dreptul de ședere depinde de condiții (muncă, mijloace de întreținere, asigurare de sănătate, studii), iar statul gazdă poate cere înregistrarea la autorități după 3 luni (Directiva 2004/38/CE). Membrii familiei care nu sunt cetățeni UE au nevoie de permis de ședere. Ce trebuie să ai la tine:

Drepturile sociale în UE: coordonarea

Regulamentele UE de coordonare a sistemelor de securitate socială (Regulamentul (CE) nr. 883/2004) stabilesc ce stat plătește alocațiile, indemnizațiile de șomaj, pensiile și asigurarea de sănătate când te muți. Pe scurt: perioadele de muncă din România contează și în alt stat UE (se cumulează), iar alocațiile pentru copii se plătesc, de regulă, de statul în care lucrează părinții. Formularele „U1” (pentru perioadele de asigurare pentru șomaj) și „S1” (pentru asigurarea de sănătate în altă țară) se cer de la instituțiile din România. Nu e simplu – informează-te pe portalul Comisiei Europene „Your Europe” (Europa ta).

Consulatul: ce face pentru tine

• Eliberează documente: pașapoarte, titlu de călătorie (pentru întoarcerea acasă dacă ți-ai pierdut actele), procuri, declarații (de exemplu, acordul pentru călătoria copilului).
• Transcrie actele de stare civilă din străinătate (nașterea unui copil acolo).
• Oferă asistență în situații de criză (evacuări organizate de stat, informații).
• Nu plătește datoriile tale, nu îți dă cazare, nu intervine în procese – dar te poate îndruma.

Copiii la școală în altă țară

Copiii au dreptul la educație în statul în care locuiesc. Pentru înscriere, de regulă îți trebuie: certificatul de naștere, carnetul de vaccinări (tradus), documente școlare anterioare (foi matricole, adeverințe de studii), dovada adresei. Ia-le cu tine, chiar și în copie. La întoarcere, recunoașterea studiilor făcute în străinătate se face prin inspectoratul școlar.

Ce lași în urmă, în România

Plecarea în grabă: minimul de acte

Dacă trebuie să pleci în câteva ore, nu ai timp de apostile și traduceri. Ia, în ordinea priorității:

1. Documentele de călătorie ale tuturor (pașapoarte/ CI valabile).
2. Declarațiile notariale pentru copii, dacă pleci fără celălalt părinte.
3. Certificatele de naștere și de căsătorie (originale sau copii).
4. Cardurile bancare, numerarul (inclusiv euro), telefoanele încărcate.
5. Stick-ul criptat cu copiile tuturor actelor.
6. Rețetele și medicamentele cronice, carnetele de vaccinări.
7. Actele animalelor.
8. Diplomele (sau copiile) – le poți apostila ulterior, prin procură, de acasă.

Restul se poate rezolva de la distanță, prin consulat sau prin persoana împuternicită din țară. De aceea contează procurile date înainte.

Greșeli frecvente

• Pașaportul unui copil expirat, descoperit la aeroport.
• Plecarea doar cu CI într-o țară care cere pașaport.
• Lipsa acordului celuilalt părinte pentru copii.
• Traduceri făcute în România care nu sunt acceptate în țara de destinație (sau invers) – întreabă înainte.
• Nicio procură lăsată acasă: locuința, mașina și conturile rămân blocate.