Demența: rătăcirea, fuga și identificarea
Cuprins (11 secțiuni)
- Cât de mare e riscul
- De ce pleacă: cauzele pe care le poți preveni
- Prevenția acasă și în locul nou
- Identificarea: cum o găsesc alții și cum o returnează
- Dosarul de căutare: îl pregătești acum
- Dacă a dispărut: primele 15 minute
- În evacuare și în locurile aglomerate
- Tehnologia: ce merge și ce nu merge în criză
- După ce a fost găsită
- Exemplu: domnul Gheorghe, 79 de ani, Alzheimer moderat
- Când rătăcirea devine imposibil de gestionat acasă
Cât de mare e riscul
Rătăcirea e unul dintre cele mai frecvente și mai periculoase comportamente din demență. Asociațiile internaționale de Alzheimer estimează că o mare parte dintre persoanele cu demență se vor rătăci cel puțin o dată (cifrele citate frecvent sunt în jur de 6 din 10, aproximativ). În criză, riscul crește: ușile rămân deschise, familia e ocupată, locul e nou, oamenii sunt agitați, iar persoana încearcă să „meargă acasă” sau să scape de un pericol pe care nu-l înțelege. Iarna sau în caniculă, câteva ore pierdute pot fi fatale. Persoanele rătăcite sunt găsite adesea aproape de locul de plecare, dar în locuri ascunse: tufișuri, șanțuri, scări de bloc, garaje, curți – și adesea nu răspund când sunt strigate.
De ce pleacă: cauzele pe care le poți preveni
| Cauza | Cum arată | Ce faci |
|---|---|---|
| Caută ceva sau pe cineva | „Trebuie să mă duc acasă”, „la mama”, „la serviciu” | Răspunde la emoție, nu la fapt; oferă o activitate legată de ce caută |
| Nevoie fizică | Caută toaleta, îi e foame, sete, frig, cald | Toaletă la ore fixe, baia marcată, mâncare și apă la vedere |
| Agitație, plictiseală | Se plimbă încolo și încoace | Mișcare programată, sarcini simple, plimbări însoțite |
| Frică, zgomot | Fuge de un loc aglomerat sau zgomotos | Colț liniștit, persoană cunoscută lângă ea |
| Obiceiul vechi | Pleacă la ora la care mergea la serviciu sau la piață | Activitate la acea oră; plimbare însoțită pe traseul vechi |
Prevenția acasă și în locul nou
Identificarea: cum o găsesc alții și cum o returnează
O persoană cu demență găsită pe stradă adesea nu își poate spune numele sau adresa. Fără identificare, poate ajunge ore sau zile într-un spital ca „persoană necunoscută”. Ce poți folosi:
| Mijloc | Avantaje | Dezavantaje |
|---|---|---|
| Brățară sau medalion gravat („Elena Pop – are demență – 07xx xxx xxx”) | Mereu pe ea, nu depinde de baterie | Unii o scot; alege o închizătoare greu de desfăcut |
| Etichetă cusută în haine (gulerul hainei, interiorul gecii) | Ieftin, discret | Doar pe hainele etichetate |
| Card în portofel / buzunar | Mult spațiu pentru informații | Portofelul poate rămâne acasă |
| Localizator GPS (ceas, brelocuri, inserții în pantof) | Găsești persoana pe hartă | Baterie, abonament, rețea; nu merge în blackout lung |
| Telefon cu partajarea locației | Deja există adesea | Persoana uită telefonul, îl descarcă |
| Etichetă cu cod QR | Mult text, actualizabil | Cel care găsește trebuie să aibă telefon și internet |
Cel mai sigur e să combini două mijloace: unul care nu depinde de tehnologie (brățară, etichetă) și unul electronic (GPS), pentru viața de zi cu zi. Textul pe brățară trebuie să fie scurt și să nu dezvăluie adresa completă (risc de abuz): numele, „are demență / memorie afectată”, un telefon.
Dosarul de căutare: îl pregătești acum
Dacă dispare, primele ore contează. Într-un singur plic sau într-un folder pe telefon, ai:
Dacă a dispărut: primele 15 minute
- Caută rapid în casă și în imediata apropiere (5 minute maximum): dulapuri, debara, sub pat, balcon, pod, beci, scara blocului, mașina, curtea, magazia.
- Sună imediat la 112. Nu aștepta „24 de ore” – e un mit. Spune: persoană vârstnică cu demență, dispărută de X minute, de unde, cum arată, ce haine are, ce boli are. Spune dacă e frig sau cald afară.
- Un om rămâne acasă, la telefon, pentru cazul în care se întoarce sau o aduce cineva.
- Ceilalți caută pe traseele probabile: în direcția în care merge de obicei, spre locurile din trecutul ei. Persoanele cu demență merg de obicei înainte, nu se întorc, și pot traversa obstacole (garduri, tufișuri) fără să le ocolească.
- Anunță vecinii, magazinele, farmacia, stația de taxi, preotul, cu poza pe telefon.
- Verifică locurile ascunse aproape de casă: tufișuri, șanțuri, garaje deschise, scări de bloc, subsoluri. Un număr mare de persoane sunt găsite la câteva sute de metri.
- Nu striga agresiv. Strigă calm, cu numele pe care îl recunoaște („Mamaie Lenuța”). Unii se ascund de frică.
În evacuare și în locurile aglomerate
Centrele de cazare, autobuzele de evacuare, gările și adăposturile sunt locurile cu cel mai mare risc de separare. Reguli:
- Persoana cu demență e ținută de mână sau de braț de același om tot timpul transferului; nu „o așezi aici o clipă”.
- Pe haină, la vedere, un ecuson cu numele ei și telefonul tău.
- Anunță personalul centrului de cazare sau al autobuzului că e o persoană cu demență și poate pleca.
- Fă o poză cu ea în hainele din ziua respectivă, înainte de plecare.
- Dacă vă separați, ea nu are cum să te găsească – tu trebuie să o găsești. Stabilește cu ceilalți membri ai familiei: cine are grijă de ea în fiecare moment.
Tehnologia: ce merge și ce nu merge în criză
Localizatoarele GPS și partajarea locației pe telefon sunt foarte utile în viața de zi cu zi, dar au limite clare:
- Bateria: un ceas GPS ține de la o zi la câteva zile. Încarcă-l zilnic, la aceeași oră (de exemplu, în timpul băii de seară), și pune pe lista de verificare.
- Rețeaua: majoritatea trimit poziția prin rețeaua mobilă. Într-un blackout extins sau după un cutremur mare, rețeaua poate cădea. Atunci rămân doar brățara și etichetele.
- Acceptarea: mulți vârstnici refuză ceasurile „de copil” sau le scot. Alege un model care arată ca un ceas obișnuit sau un dispozitiv mic cusut într-un buzunar interior.
- Setările: definește o „zonă sigură” (casa, curtea) cu alertă la ieșire. Testează alerta acum, nu când a dispărut.
- Etica: discută cu persoana, cât încă poate decide, dacă acceptă să fie localizată. Mulți acceptă când li se explică: „Ca să te găsim dacă te rătăcești.”
După ce a fost găsită
Persoana găsită după ore de rătăcire e de obicei epuizată, speriată, deshidratată, uneori rănită fără să spună. Nu o certa și nu-i cere explicații – nu le are. Oferă apă în înghițituri mici, ceva cald de mâncat, haine uscate. Verifică picioarele (bășici, răni), genunchii și mâinile (căzături), temperatura. În următoarele 1–2 zile urmărește semnele de confuzie acută, de infecție sau de durere ascunsă (o fractură de șold poate trece neobservată la o persoană cu demență – vezi căderile). Apoi revizuiește cu familia ce s-a întâmplat: pe unde a ieșit, la ce oră, de ce. Aproape mereu există o cauză care se poate preveni data viitoare.
Exemplu: domnul Gheorghe, 79 de ani, Alzheimer moderat
Domnul Gheorghe a plecat de două ori de acasă, la ora 7 dimineața, „la fabrică”, unde lucrase 30 de ani. Familia a pus în practică: o plimbare însoțită la 7:00 în fiecare zi, pe un traseu în cartier; un clopoțel la ușă; o brățară de oțel cu numele și „memorie afectată – sunați 07xx…”; o etichetă cusută în geacă; poza actualizată pe telefoanele tuturor; vecinii de la parter și chioșcul de ziare de la colț au primit numărul fiicei. Fabrica nu mai există, dar drumul spre ea e notat în dosarul de căutare. În criză (blackout de iarnă, mutare la fiică), planul a fost: același om cu el permanent, încuietoare suplimentară sus pe ușa apartamentului fiicei, plimbarea de dimineață păstrată, chiar și pe frig, de 15 minute.
Când rătăcirea devine imposibil de gestionat acasă
Dacă pleacă de acasă de mai multe ori pe săptămână, dacă nu poate fi supravegheată noaptea sau dacă îngrijitorul e epuizat, e momentul unei discuții cu medicul și cu serviciile sociale despre centre de zi sau centre rezidențiale specializate pentru persoane cu demență. Nu e un eșec al familiei, ci adesea cea mai sigură variantă. Vezi serviciile sociale și îngrijitorul.