Primul ajutor psihologic (ghidul OMS)
Cuprins (18 secțiuni)
- Ce este primul ajutor psihologic
- Ce ESTE și ce NU ESTE
- Cine are nevoie
- Pregătirea: înainte de a te apropia
- Cele trei principii de acțiune: Privește – Ascultă – Conectează
- Ce spui și ce nu spui
- Calmarea unei persoane foarte tulburate
- Primul ajutor psihologic pentru copii
- Ai grijă de tine ca persoană care ajută
- Exersează în familie
- Încheierea ajutorului
- PAP în propria familie
- Fișa de buzunar „Privește – Ascultă – Conectează”
- Ce spun datele OMS despre suferința în urgențe
- Cele trei exerciții de joc de rol
- Primul ajutor psihologic pentru grupuri speciale
- Cursurile de prim ajutor psihologic în România
- Greșeli frecvente ale celor care vor să ajute
Ce este primul ajutor psihologic
Primul ajutor psihologic (PAP; în engleză „Psychological First Aid”, PFA) este un set de acțiuni simple, umane și practice de sprijin pentru oamenii care tocmai au trecut printr-un eveniment grav. Organizația Mondială a Sănătății, împreună cu War Trauma Foundation și World Vision International, a publicat în octombrie 2011 ghidul „Psychological first aid: Guide for field workers” (62 de pagini; editori: OMS, War Trauma Foundation și World Vision International), tradus în zeci de limbi și folosit la nivel internațional. Există și o ediție în limba română, „Primul ajutor psihologic: Ghid pentru asistenții comunitari”, publicată în 2013 de Confederația Caritas România. Ghidul îl descrie ca ajutor uman, de susținere și practic pentru semenii care trec prin evenimente de criză grave.
Nu trebuie să fii psiholog ca să-l oferi. Este gândit pentru oricine se află în poziția de a ajuta: voluntari, profesori, vecini, părinți. Exact ce poți fi tu, pentru familia și comunitatea ta.
Ce ESTE și ce NU ESTE
| Primul ajutor psihologic ESTE | NU ESTE |
|---|---|
| Grijă și sprijin practic, fără a fi intruziv | Ceva ce doar profesioniștii pot face |
| Evaluarea nevoilor și a îngrijorărilor | Consiliere sau terapie |
| Ajutor pentru nevoile de bază (apă, hrană, adăpost, informații) | „Debriefing” – a cere oamenilor să povestească în detaliu ce s-a întâmplat |
| Ascultare, fără a forța oamenii să vorbească | A cere oamenilor să-și analizeze sentimentele și reacțiile |
| Liniștire, ajutor pentru a se calma | A pune diagnostice |
| Conectarea cu informații, servicii și sprijin social | A promite lucruri pe care nu le poți garanta |
| Protecția față de alte pericole |
Cine are nevoie
Oricine a trecut recent printr-un eveniment grav și pare tulburat. Însă unele persoane au nevoie de ajutor mai avansat, imediat, nu doar de PAP:
- Persoanele cu răni grave, care pun viața în pericol – întâi prim ajutor medical și 112.
- Persoanele atât de tulburate încât nu se pot îngriji pe ele sau copiii.
- Persoanele care ar putea să-și facă rău lor sau altora.
De asemenea, unele categorii au nevoie de atenție specială: copiii (mai ales cei separați de părinți), persoanele cu boli sau dizabilități, vârstnicii, persoanele expuse la discriminare sau violență.
Pregătirea: înainte de a te apropia
Ghidul OMS începe cu pregătirea: află ce s-a întâmplat, ce servicii și ajutoare există (puncte de distribuție, adăposturi, medici), care sunt problemele de siguranță. Nu intra într-o zonă periculoasă – nu poți ajuta pe nimeni dacă devii tu victimă.
Cele trei principii de acțiune: Privește – Ascultă – Conectează
PRIVEȘTE (Look)
ASCULTĂ (Listen)
CONECTEAZĂ (Link)
Ce spui și ce nu spui
| Spune / fă | Nu spune / nu face |
|---|---|
| „Sunt aici. Nu ești singur(ă).” | „Calmează-te!” / „Nu mai plânge!” |
| „Ce ți-ar fi de folos acum?” | „Știu exact cum te simți.” |
| „E normal să te simți așa după ce ai trecut.” | „Ai noroc că ai scăpat.” / „Putea fi mai rău.” |
| „Nu știu, dar pot încerca să aflu.” | Promisiuni pe care nu le poți ține („Totul o să fie bine”). |
| Ascultă, tolerează tăcerea | Povestea ta sau a altora, în timp ce persoana vorbește |
| Respectă intimitatea și confidențialitatea | Să răspândești ce ți s-a povestit |
| Respectă decizia persoanei | Să profiți de vulnerabilitatea ei în orice fel |
| Fii atent la cultură, vârstă, gen, religie | Să judeci reacțiile sau credințele ei |
Calmarea unei persoane foarte tulburate
- Vorbește calm, încet, cu propoziții scurte.
- Spune-i cine ești și că ești acolo să ajuți.
- Dacă e potrivit cultural și persoana acceptă, un contact ușor (mâna pe umăr) poate ajuta. Întreabă întâi.
- Ajut-o să se ancoreze: „Simți picioarele pe pământ? Uită-te la mine. Respiră odată cu mine: inspiră… expiră încet…”
- Ajut-o să-și redobândească orientarea: „Ești în parcul din fața blocului. E marți după-amiază. Ești în siguranță aici.”
- Dacă nu se calmează și pare în pericol pentru sine sau alții: ajutor specializat, 112.
Primul ajutor psihologic pentru copii
- Ține copiii împreună cu părinții / persoanele care îi îngrijesc. Dacă un copil e singur, rămâi cu el sau găsește o persoană de încredere și anunță autoritățile (poliție, protecția copilului).
- Coboară la nivelul lor (în genunchi), vorbește simplu și calm.
- Protejează-i de imagini și sunete traumatizante (răniți, distrugeri, discuții ale adulților).
- Oferă-le ceva de făcut: o mică sarcină, un obiect de ținut, un joc.
- Ascultă-i și lasă-i să-și exprime emoțiile (desen, joc).
Ai grijă de tine ca persoană care ajută
Ghidul OMS insistă și pe asta: cei care ajută sunt și ei afectați. Cunoaște-ți limitele, ia pauze, mănâncă, dormi, vorbește cu cineva despre ce ai văzut. Nu poți ajuta pe toată lumea – și e în regulă. Dacă după o perioadă de ajutorare ai simptome persistente de stres (vezi stresul), cere și tu ajutor.
Exersează în familie
Fă un joc de rol cu partenerul (săptămâna 49 din calendar): unul joacă persoana în stare de șoc după un cutremur, celălalt aplică pașii Privește–Ascultă–Conectează. Apoi schimbați rolurile. La sfârșit, discutați: ce a fost greu? ce s-a simțit bine?
Încheierea ajutorului
PAP nu e o relație pe termen lung. La un moment dat, te desparți de persoana pe care ai ajutat-o – pentru că a ajuns la familie, la un serviciu, la un adăpost, sau pentru că tu trebuie să pleci. Fă-o explicit și cu grijă: spune-i ce urmează, cine o va ajuta mai departe, cum poate cere ajutor. Nu dispărea brusc. Dacă ai promis că verifici ceva, fă-o sau anunță că nu poți.
PAP în propria familie
Cel mai probabil vei aplica primul ajutor psihologic nu unui străin, ci partenerului, copiilor, părinților. Principiile rămân aceleași: siguranță întâi, ascultare fără presiune, ajutor practic, conectare cu ceilalți și cu informațiile. Diferența: în familie ești și tu afectat. Dacă nu poți fi tu „cel calm”, cere ajutorul altui adult – un vecin, o rudă – pentru câteva ore. E un semn de înțelepciune, nu de slăbiciune.
Fișa de buzunar „Privește – Ascultă – Conectează”
| Pas | Întrebarea-cheie |
|---|---|
| Privește | E sigur aici? Cine are nevoie urgentă? Cine pare foarte tulburat? |
| Ascultă | „Sunt [nume]. Pot să stau cu tine? De ce ai nevoie acum?” |
| Conectează | Ce nevoie de bază pot rezolva? Cu cine trebuie să ia legătura? Ce informație corectă îi pot da? |
Tipărește fișa și pune-o în trusa de prim ajutor.
Ce spun datele OMS despre suferința în urgențe
Fișa OMS despre sănătatea mintală în urgențe (actualizată în mai 2025) arată că aproape toți oamenii afectați de urgențe trec prin suferință psihologică, care de cele mai multe ori se ameliorează cu timpul. Tocmai de aceea primul ajutor psihologic e gândit pentru toată lumea, nu doar pentru cei „cu probleme”: e un ajutor uman pentru o reacție normală. Aceeași fișă recomandă ca personalul din prima linie să fie instruit în primul ajutor psihologic, ca să poată oferi sprijin emoțional și practic persoanelor aflate în suferință acută. Mai multe date sunt în capitolul despre datele OMS.
Cele trei exerciții de joc de rol
Pentru ca pașii Privește – Ascultă – Conectează să devină reflexe, exersați trei scenarii diferite, câte 15 minute fiecare, cu schimb de roluri:
1. Vecina după cutremur
Vecina de 70 de ani stă pe bordură în fața blocului, tremurând, în papuci, la 2 noaptea, după un cutremur puternic. Nu-și găsește telefonul și repetă că fiul ei e în alt oraș. Exersați: verificați siguranța (sunteți departe de clădire, de fire căzute?), vă prezentați, îi dați o pătură și ceva cald, o ajutați să trimită un mesaj fiului de pe telefonul vostru, rămâneți cu ea până vine altcineva sau până se poate întoarce în siguranță.
2. Familia evacuată
O familie cu doi copii, evacuată din cauza inundațiilor, ajunge la un centru de cazare. Mama e agitată, vorbește repede, copiii plâng. Exersați: copiii sunt ținuți lângă părinți, primesc o activitate; mama e ascultată, fără întrebări despre detaliile inundației; o ajutați să afle unde se fac înscrierile pentru ajutoare și unde poate încărca telefonul.
3. Partenerul blocat
După o veste foarte proastă (pierderea locului de muncă, moartea unei rude), partenerul tău stă nemișcat, nu răspunde, privește în gol. Exersați: vă așezați lângă el, vorbiți calm, îl ajutați să se ancoreze („Simți scaunul? Respiră cu mine”), îi oferiți apă, îl întrebați de ce are nevoie acum, preluați temporar sarcinile urgente (copiii).
Primul ajutor psihologic pentru grupuri speciale
| Grupul | La ce să fii atent |
|---|---|
| Vârstnicii | Pot avea nevoie de ochelari, aparat auditiv, medicamente; pot fi confuzi; vorbește rar și clar, repetă informațiile importante |
| Persoanele cu dizabilități | Întreabă ce ajutor vor, nu presupune; ai grijă de echipamente (scaun, baston, aparate) |
| Refugiații și persoanele care nu vorbesc română | Limbaj simplu, gesturi, aplicații de traducere, un vorbitor al limbii lor; atenție la diferențele culturale |
| Femeile însărcinate și mamele cu bebeluși | Un loc liniștit pentru alăptare, apă, hrană; atenție la semnele medicale de urgență |
| Persoanele care au trecut prin violență | Respect strict al intimității și al alegerilor; orientare discretă spre servicii (0800 500 333) |
Cursurile de prim ajutor psihologic în România
Crucea Roșie Română a instruit, în ultimii ani (aproximativ 2022–2025), peste 1.900 de persoane în primul ajutor psihologic, în cadrul unui program de promovare a sănătății mintale finanțat de Uniunea Europeană. Filialele județene ale Crucii Roșii, unele ONG-uri și unele inspectorate pentru situații de urgență organizează periodic astfel de cursuri; întreabă la filiala locală ce oferte există în anul curent. Ghidul OMS e disponibil gratuit pe site-ul organizației, iar ediția în limba română (Caritas România, 2013) circulă și ea online.
Greșeli frecvente ale celor care vor să ajute
- Intervenția fără invitație. Unii oameni vor să fie lăsați în pace. Oferă ajutorul, nu-l impune.
- Prea multe întrebări. „Ce s-a întâmplat exact? Unde erai? Ce ai văzut?” – nu. Întreabă de nevoi, nu de detalii.
- Sfaturile de viață. „Trebuie să fii puternic pentru copii”, „Totul se întâmplă cu un motiv” – nu ajută.
- Promisiunile. Nu promite ce nu depinde de tine.
- Uitarea propriilor limite. Dacă te simți copleșit, predă persoana altcuiva și ia o pauză.