Mături, perii și ustensile de bucătărie din lemn

Mătura, peria și lingura de lemn sunt obiecte pe care nu le observi până nu le mai ai. Într-un an fără magazine, mătura se toacă, peria de vase își pierde firele, iar lingurile de plastic se topesc pe aragaz. Toate trei se pot face acasă, din materiale gratuite, cu un cuțit bun și răbdare. Capitolul ăsta e și o bună introducere în cioplit, o abilitate liniștită, potrivită pentru serile de iarnă.

Mătura de nuiele (târnul)

Mătura de nuiele, legată pe o coadă, e folosită de sute de ani pentru curte, grajd, zăpadă și frunze. Se face din crenguțe subțiri, flexibile:

• Material: mesteacăn (cel mai bun), răchită, alte crenguțe subțiri și dese, tăiate iarna, legal (vezi coșurile din nuiele pentru regulile de recoltare). Lungime 60–90 cm.
• Coada: un băț drept de 2,5–3 cm grosime, 120–140 cm lungime, cojit și uscat.

1. Lasă crenguțele să se usuce câteva zile, să nu se strângă după legare.
2. Adună un mănunchi gros cât să-l cuprinzi cu ambele mâini (aproximativ 10–12 cm diametru), cu crenguțele mai groase în mijloc și capetele groase la același nivel.
3. Leagă strâns mănunchiul în 2–3 locuri, la 5 cm și 15 cm de capătul gros, cu sârmă moale, sfoară groasă sau fâșii de răchită. Strânge cât poți (un ajutor poate pune genunchiul pe mănunchi).
4. Ascute capătul cozii în vârf de creion (lung, 15 cm).
5. Înfige coada în mijlocul mănunchiului, bătând-o (capătul cozii în jos, lovit de pământ) până intră adânc.
6. Bate un cui mic sau o pană prin legătură și coadă, ca să nu iasă.
7. Taie capetele fine drept, la lungimea dorită.

Mătura de casă din sorg

Mătura tradițională de casă din România se face din panicule de sorg pentru mături (o plantă cultivată, înrudită cu porumbul, ale cărei semințe se găsesc la magazinele de semințe). Dacă ai grădină, câteva rânduri de sorg dau material pentru mături pentru un an. Paniculele se recoltează când semințele încep să se întărească, se curăță de semințe (răzuite cu un pieptene sau peste o margine de scândură), se usucă la umbră, se înmoaie scurt înainte de legare și se leagă în straturi pe coadă, cu sârmă, apoi se cos plat, cu ac mare și sfoară, în 3–4 rânduri. E o lucrare de câteva ore, pe care merită s-o înveți de la cineva care o știe: mulți bătrâni din sate au făcut-o.

Variantă rapidă pentru bloc: o mătură-perie din fâșii de sticle PET: sticlele tăiate în fâșii de 0,5 cm, până aproape de gât, se pun una peste alta și se prind pe o coadă. E o soluție de urgență, care ține câteva săptămâni.

Periile

• Peria de vase din fibre: un mănunchi strâns de fibre aspre (sfoară de cânepă sau iută desfăcută, fire de rafie, paie de sorg) legat strâns pe un mâner scurt, cu capetele tăiate drept. Se usucă după folosire.
• Peria de frecat din coceni sau burete vegetal: dacă ai grădină, lufa (burete vegetal, o plantă cățărătoare înrudită cu dovleacul) se cultivă în zonele calde ale României; fructul uscat și cojit e un burete excelent pentru vase și corp.
• Peria pentru încălțăminte: o placă de lemn cu găuri dese în care se trag și se lipesc mănunchiuri de fibre îndoite în U, fixate cu sârmă subțire pe spate.

Cioplitul: cuțitele și prizele sigure

Pentru linguri, spatule, făcălețe și mestecău (cel pentru mămăligă) ai nevoie de un cuțit cu lamă scurtă (7–9 cm), groasă, foarte ascuțită (cuțitul de cioplit sau un briceag robust), un topor mic (opțional) și un cuțit-cârlig pentru scobitura lingurii (sau o daltă rotundă).

Lingura de lemn, pas cu pas

Lemnul

Se cioplește cel mai ușor lemnul proaspăt (verde), de esență tare și fără gust: mesteacăn, paltin, tei (moale, ușor), fag, cireș, păr, nuc, alun. Evită: rășinoasele (gust de rășină), tisa (otrăvitoare și ocrotită), lemnul de origine necunoscută, lemnul tratat. Alege o bucată fără noduri, de 30 cm, cu diametru de 6–10 cm. Ideal o creangă ușor curbată – curbura naturală devine curbura lingurii.

1. Despică creanga la mijloc (cu toporul sau cu un cuțit bătut cu un băț), pe lung. Miezul (măduva) se elimină, pentru că din el pornesc crăpăturile.
2. Desenează forma lingurii pe partea plată (fața despicată devine fața de sus a lingurii): căuș de aproximativ 5 × 7 cm, coadă de 2–2,5 cm lățime.
3. Desenează și profilul pe lateral: coada mai subțire spre capăt, căușul cu fundul rotunjit.
4. Scoate materialul mare: cu ferăstrăul fă tăieturi de oprire la gâtul lingurii, apoi îndepărtează lemnul cu toporul sau cuțitul (lovituri departe de mână).
5. Fasonează coada și exteriorul căușului cu cuțitul, cu tăieturi mici, pe direcția fibrei (dinspre partea groasă spre cea subțire – „la deal” pe fibră).
6. Scobește căușul cu cuțitul-cârlig sau cu o daltă rotundă, cu lingura prinsă (în menghină cu lemne moi pe fălci sau ținută pe genunchi cu mâna în spatele lamei), de la margini spre centru.
7. Lasă lingura să se usuce încet, câteva zile, într-o pungă de hârtie, departe de sobă (uscată brusc crapă).
8. Netezește: ultimele tăieturi fine, cu cuțitul foarte ascuțit; opțional hârtie abrazivă.
9. Umezește, lasă să se usuce, șlefuiește din nou (fibrele ridicate de apă dispar – lingura nu va mai fi aspră la primul spălat).
10. Unge cu ulei alimentar (vezi mai jos).

Alte ustensile: spatula, făcălețul, mestecăul, tocătorul

• Spatula: cea mai ușoară primă lucrare – o scândurică plată de 25 × 5 cm cu un capăt teșit.
• Mestecăul (melesteul) pentru mămăligă: un băț drept de 35–40 cm, cu un capăt mai lat și ușor turtit.
• Făcălețul: o bucată rotundă, dreaptă, de lemn tare, de 4–5 cm diametru, netezită foarte bine (sau chiar o coadă de mătură nouă, bine curățată).
• Tocătorul: o scândură de lemn tare, groasă de 2–3 cm, șlefuită. Fără crăpături sau îmbinări cu adeziv pe fața de tăiat. Separă tocătorul pentru carne crudă de cel pentru pâine și legume.

Finisarea pentru alimente

Uleiul de in „fiert” din comerț conține de obicei uscători chimici și nu se folosește pe ustensile de bucătărie. Cârpele îmbibate cu ulei de in se usucă desfăcute, afară, sau se țin în apă – se pot autoaprinde dacă stau ghemuite.

Îngrijirea ustensilelor de lemn

• Spălate imediat cu apă caldă și săpun, clătite, uscate în picioare. Nu le lăsa la înmuiat (crapă, se umflă).
• O lingură crăpată adânc sau mucegăită se aruncă (sau se arde în sobă) – crăpăturile țin bacterii.
• Re-ungere lunară sau când lemnul arată uscat și deschis la culoare.

Ungerea, pas cu pas

1. Speli ustensila și o lași să se usuce complet, o zi, în picioare.
2. Dacă e aspră („i s-a ridicat firul” după spălare), o freci ușor cu hârtie abrazivă fină sau cu o bucată de pânză de sac, în sensul fibrei.
3. Pui cu o cârpă un strat subțire de ulei alimentar care nu râncezește ușor (de in alimentar sau ulei de parafină alimentar, cumpărat; în lipsă, ulei de floarea-soarelui, cu dezavantajul că poate mirosi râncedă în timp). La lingurile de copii, doar ulei alimentar.
4. Lași 20–30 de minute să intre în lemn.
5. Ștergi bine excesul cu o cârpă curată: lemnul trebuie să fie mat, nu lipicios.
6. Lași o noapte să se usuce înainte de folosire.

Petele, mirosurile și crăpăturile mici

• Miros de ceapă sau usturoi: freci cu sare grunjoasă și jumătate de lămâie (sau oțet), clătești, usuci la soare.
• Pete închise: pastă de bicarbonat cu puțină apă, lăsată 10 minute, apoi frecat și clătit.
• Crăpătură fină la marginea tocătorului: la tocătoarele groase, șlefuiești și ungi des; dacă se adâncește, tocătorul devine pentru pâine și legume fierte, nu pentru carne crudă.
• Coada slăbită a măturii: scoți coada, înfășori capătul cu o fâșie de pânză înmuiată în clei sau o îngroși cu o pană mică, o bați la loc și pui cuiul înapoi.
• Mătura de nuiele uscată, care se rupe: o înmoi 10 minute în apă înainte de folosire; nuielele devin elastice și țin mai mult.

Cât țin, orientativ

Cioplitul cu copiii

Copiii de 6–8 ani pot ciopli cu un briceag cu vârf rotund și lamă blocabilă, unu la unu cu un adult, după reguli clare: așezat, lama departe de corp, „cerc de siguranță” (brațul întins cu briceagul închis – nimeni în cerc), briceagul se închide când te ridici. Prima lucrare: un băț de frigărui cojit, apoi un fluier de alun sau o spatulă. Sub 6 ani: șlefuit cu hârtie abrazivă și uns cu ulei, nu tăiat.