Coșuri și obiecte din nuiele, pănuși și hârtie
Cuprins (8 secțiuni)
Coșurile au fost timp de secole recipientul universal al gospodăriei românești: pentru cartofi, ouă, lemne, rufe, pâine, fructe. Se fac din materiale care cresc gratuit în fiecare an (răchită, salcie, alun) sau care se aruncă (pănuși de porumb, ziare). Un coș solid ține zeci de ani. Capitolul acesta te învață un coș rotund de bază din nuiele și variantele pentru apartament, din tuburi de hârtie.
Materialele și de unde le iei legal
| Material | Când îl recoltezi | Observații |
|---|---|---|
| Răchită (salcie de coșuri) | iarna, în repaus vegetativ (noiembrie–martie) | mlădițele de un an, lungi și drepte, sunt cele mai bune |
| Salcie obișnuită, alun, corn | iarna sau primăvara devreme | mai puțin flexibile; bune pentru spițe (scheletul coșului) |
| Pănuși de porumb | toamna, la depănușat | se usucă, apoi se umezesc înainte de lucru |
| Ziare, hârtie de ambalaj | oricând | potrivite la bloc; coșuri ușoare |
| Fâșii textile, sfoară de pungi | oricând | vezi sfoara de casă |
Pregătirea nuielelor
- Proaspete (tăiate de câteva zile): se lucrează direct, dar coșul se strânge la uscare și se poate slăbi.
- Uscate (depozitate în snopi, în loc aerisit, câteva săptămâni): se înmoaie în apă înainte de lucru – orientativ câteva zile, în funcție de grosime – și apoi se țin înfășurate într-o pătură umedă câteva ore. O nuia bine înmuiată se îndoaie în jurul degetului fără să crape.
- Sortează pe grosimi: cele groase (5–8 mm la bază) pentru fund și spițe, cele subțiri pentru împletit.
Coșul rotund de bază, pas cu pas
1. Crucea fundului
- Taie 8 bucăți groase de aproximativ 25 cm (pentru un fund de aproximativ 20 cm).
- Despică 4 dintre ele la mijloc, pe 4–5 cm, cu un cuțit (mâna care ține nuiaua nu stă în dreptul lamei; pune nuiaua pe un butuc).
- Trece celelalte 4 prin despicătură, în cruce. Ai o cruce de 4 + 4 spițe.
2. Legarea crucii
- Ia două nuiele subțiri și lungi și bagă vârfurile lor în despicătură.
- Împletește „în perechi”: cele două nuiele se încrucișează între grupurile de spițe – una trece pe deasupra grupului, alta pe dedesubt, apoi își schimbă locul (se răsucesc una peste alta) înainte de următorul grup.
- Fă 2 ture legând grupurile de câte 4.
- Apoi desparte spițele: de acum împletești în jurul fiecărei spițe separat, 2 câte 2 la început, apoi una câte una, deschizându-le ca razele unei roți.
3. Fundul
Continuă împletitul în perechi până fundul are diametrul dorit, strângând nuielele una lângă alta și ținând spițele distanțate egal. Fundul trebuie să fie ușor bombat în sus (ca o farfurie întoarsă): stă mai stabil pe masă. Când o nuia se termină, bagi capătul ei lângă o spiță și începi alta noua, din vârf.
4. Spițele pereților
- Taie spițele laterale: cât înălțimea coșului + 20 cm, câte una (sau două) lângă fiecare spiță a fundului; ascute-le oblic la bază.
- Înfige-le în împletitura fundului, lângă spițele vechi, cât mai adânc.
- Îndoaie-le în sus (le poți ciupi ușor cu unghia la bază ca să se îndoaie fără să crape) și leagă-le sus împreună, ca un cort, cât lucrezi primele rânduri.
5. Pereții
Pentru împletitura simplă „peste una, sub una” ai nevoie de un număr impar de spițe (altfel, la al doilea tur, nuiaua trece pe aceleași locuri). Dacă ai număr par, adaugă o spiță în plus sau lucrează cu două nuiele simultan, decalate cu o spiță. Primele rânduri se fac în perechi (mai solid), apoi „peste-sub”. Bate rândurile în jos din când în când cu un ciocan de lemn sau cu un fier plat.
6. Bordura
Când pereții au înălțimea dorită, umezește bine capetele spițelor. Fiecare spiță se îndoaie spre dreapta, trece prin spatele spiței vecine, prin fața următoarei și intră în interior (sau după un tipar asemănător), închizând marginea. O bordură bine făcută e cea mai rezistentă parte a coșului.
7. Mânerul
O nuia groasă îndoită în arc, cu capetele înfipte adânc în împletitură de-o parte și de alta, apoi înfășurată cu 3–4 nuiele subțiri care se răsucesc în jurul ei și se fixează în bordură.
Coșurile din tuburi de hârtie (pentru bloc)
Fără nuiele, ziarele și hârtia de ambalaj dau „nuiele” de hârtie, cu care se împletesc coșuri ușoare pentru haine, jucării, pâine (într-un ștergar curat), cutii de depozitare.
- Taie ziarele în fâșii de aproximativ 8–10 cm lățime.
- Rulează fiecare fâșie pe diagonală pe o andrea sau o frigăruie subțire, strâns, și lipește colțul cu puțin aracet. Scoate andreaua.
- Fundul: decupează două discuri de carton; între ele lipești tuburile-spițe, ca razele unui soare, în număr impar.
- Ridică spițele și împletește pereții cu alte tuburi, peste-sub; prelungești un tub băgând capătul unuia în altul cu un strop de adeziv.
- Bordura: îndoaie spițele și bagă-le în împletitura de dedesubt.
- Vopsește sau dă cu un strat de aracet diluat cu apă – coșul se întărește.
Activitate excelentă pentru zilele de iarnă cu copiii: cei de 4–6 ani pot rula tuburi și le pot lipi, adultul împletește. Aracetul e netoxic, dar ziarele cu cerneală nu se folosesc pentru alimente direct.
Pănușile de porumb
În multe zone ale României, pănușile au fost folosite pentru coșulețe, papuci de casă, rogojini și păpuși. Pănușile uscate se înmoaie câteva minute în apă caldă, se rup în fâșii, se împletesc în codiță lungă (vezi împletiturile), iar codița se coase în spirală cu ac gros și sfoară, formând fundul și pereții unui coș sau o rogojină. Rezistă bine în casă, mai slab la umezeală.
Alte obiecte din nuiele
- Garduri de nuiele (gard împletit): pari înfipți la 30–40 cm, nuiele împletite orizontal; protejează straturile de legume de păsări și de vânt.
- Tăvi de uscat din nuiele subțiri împletite pe o ramă – bune pentru fructe, ierburi (vezi uscătorul solar).
- Coșuri de lemne, coșuri pentru cartofi în pivniță (aerisire).
- Suporturi de oale și „cuiburi” pentru găini.
Siguranța
- Despicatul nuielelor se face cu cuțitul ținut departe de mâna care ține, pe un butuc; ochelari la despicare (așchiile sar).
- Capetele tăiate oblic ale nuielelor sunt ascuțite – ține-le cu vârful în jos în snop; copiii nu se joacă cu ele.
- Coșurile pentru copii mici: fără capete care ies în afară și fără bucăți care se rup și se pot înghiți.
Repararea coșurilor vechi
Multe case la țară au coșuri vechi, cu bordura ruptă sau cu fundul găurit. Nu le arunca: o spiță ruptă se înlocuiește cu una nouă, înmuiată, înfiptă lângă cea veche cât mai adânc în împletitură; o gaură în perete se reîmpletește cu nuiele subțiri, peste-sub, prinse în spițele vecine; un fund rupt se poate dubla pe dinăuntru cu o placă subțire de lemn sau cu o rondea de placaj legată cu sârmă de spițe. Înainte de reparație, coșul se ține câteva ore în apă, ca nuielele vechi să nu crape. Coșurile din nuiele se păstrează la loc aerisit, nu în pivnițe ude (mucegăiesc) și nici lângă sobă (devin casante). O dată pe an, o baie scurtă în apă le reface flexibilitatea.