Cum ceri ajutor de la străini și cum ajuți fără să te pui în pericol

În aproape toate dezastrele studiate, primii salvatori nu sunt pompierii sau ambulanța, ci oamenii aflați deja acolo: vecini, trecători, colegi. După cutremure, majoritatea celor scoși de sub dărâmături în primele ore sunt salvați de civili. Asta înseamnă două lucruri: că poți conta pe ajutorul străinilor, dacă știi să-l ceri, și că tu vei fi, probabil, unul dintre cei care ajută. Capitolul îți arată cum faci amândouă lucrurile fără să te pui în pericol pe tine și pe copiii tăi.

Efectul spectatorului: de ce nu te ajută nimeni dacă strigi „ajutor!”

Psihologii au observat de zeci de ani că, într-o mulțime, fiecare om presupune că altcineva va interveni sau a sunat deja la 112. Cu cât sunt mai mulți martori, cu atât fiecare se simte mai puțin responsabil. Soluția e simplă și foarte eficientă: adresează-te unei persoane anume, cu o cerere clară.

• Nu: „Ajutor! Să sune cineva!”
• Da: „Domnule cu geaca albastră! Sunați la 112, spuneți că e un om căzut fără cunoștință la intrarea în metrou Unirii. Apoi veniți și spuneți-mi.”
• Da: „Doamnă, vă rog, țineți-mi copilul de mână un minut cât îl ajut pe acest domn.”

Oamenii răspund mult mai des la o cerere personală și concretă.

Pe cine alegi când ai nevoie de ajutor

Nu poți ști niciodată sigur cine e de încredere, dar unele alegeri sunt statistic mai sigure:

• Angajații în uniformă sau cu ecuson: polițiști, jandarmi, pompieri, personal medical, agenți de pază, angajați ai magazinului, ai metroului, ai gării.
• Femei cu copii: e regula pe care o învață și copiii pierduți.
• Oameni aflați în spații publice, la locul lor de muncă: farmacistul, casierul, vânzătorul de la chioșc, recepționerul hotelului.
• Grupuri de oameni, mai degrabă decât o singură persoană într-un loc izolat.

Și cum ceri:

• Clar, scurt, ce anume: „Am nevoie să încarc telefonul 10 minute”, „Îmi puteți arăta drumul spre spitalul X?”, „Puteți să mă lăsați să sun de pe telefonul dvs.? Al meu s-a descărcat.”
• În locuri publice, nu în mașina sau în casa unui străin, dacă poți evita.
• Nu dai mai multe informații decât e nevoie (adresa, faptul că ești singur(ă) acasă).
• Ai încredere în instinct: dacă cineva insistă prea mult să te „ajute” într-un mod pe care nu l-ai cerut, refuză politicos și pleacă.

Ce înveți copiii despre străini

„Nu vorbi cu străinii” e o regulă care nu ajută un copil pierdut: el trebuie să vorbească cu un străin ca să fie găsit. Regula mai bună:

• Dacă te-ai pierdut, tu alegi pe cine întrebi: o mamă cu copii sau un om cu uniformă/ecuson.
• Nu pleci nicăieri cu nimeni, chiar dacă spune că te duce la mama. Rămâi acolo unde sunt mulți oameni.
• Nu urci în nicio mașină.
• Dacă un adult te face să te simți ciudat sau speriat, fugi spre oameni și strigă tare.

Detalii și jocuri de exersare: copilul pierdut.

Cum ajuți: ordinea corectă

1. Oprește-te și evaluează: e sigur pentru mine să mă apropii? Trafic, foc, fum, fire electrice căzute, apă, structură care se poate prăbuși, o persoană agresivă?
2. Pune-ți copiii în siguranță: lasă-i cu un alt adult sau într-un loc sigur, în raza ta vizuală. Nu-i lua lângă un accident.
3. Cheamă ajutor: sună la 112 sau cere cuiva anume să sune.
4. Ajută în limitele a ceea ce știi: vorbește cu persoana, ține-o caldă, oprește o sângerare prin apăsare, pune-o în poziție laterală de siguranță dacă e inconștientă și respiră, începe RCP dacă nu respiră (operatorul 112 te poate ghida).
5. Rămâi până vin salvatorii și spune-le ce ai văzut și ce ai făcut.

Ajutorul care chiar contează (și nu cere eroism)

• Apelul la 112 bine făcut: locul exact, ce s-a întâmplat, câte persoane (vezi apelul la 112).
• Ghidarea salvatorilor: cineva care așteaptă ambulanța la intrarea în bloc sau la colțul străzii și le face semn.
• Ținerea oamenilor departe de un pericol (obiect suspect, fir căzut, gaură în asfalt).
• Liniștirea unei persoane în șoc, a unui copil speriat, a unui vârstnic dezorientat.
• Împrumutul de telefon, apă, o haină, o pătură.
• Primul ajutor de bază: oprirea sângerării, poziția laterală de siguranță, RCP. Un curs de câteva ore te învață asta; vezi Prim ajutor.
• Ajutorul organizat după criză: voluntariat prin Crucea Roșie, ONG-uri, primărie, unde ești instruit și asigurat.

Ce spune legea

Legea română sancționează lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în pericol, atunci când poți ajuta fără să te pui în pericol sau, cel puțin, nu anunți autoritățile. Minimul e întotdeauna posibil: să suni la 112. Pe de altă parte, legislația privind primul ajutor protejează persoanele care acordă, de bună-credință, primul ajutor de bază. Pe scurt: sună întotdeauna; ajută cât știi; nu te pune în pericol.

Ajutorul și copiii tăi

Dilema părintelui: să ajut un străin rănit înseamnă să-mi las copiii singuri câteva minute? Răspunsul depinde de situație, dar câteva reguli te ajută:

• Copiii mici nu rămân singuri lângă un drum, o apă, într-o mulțime.
• Poți ajuta mult fără să te miști de lângă copii: suni la 112, organizezi alți adulți („Dumneavoastră apăsați aici, vă arăt eu cum”), îi îndrumi pe salvatori.
• Copilul mare (6+) poate avea un rol: ține fratele de mână, stă cu el pe bancă, aduce o pătură din mașină.
• După, vorbește cu copiii despre ce au văzut. Laudă-i: „Ați stat cuminți ca să pot ajuta omul. Ați fost foarte de ajutor.”

Când tu ești cel care are nevoie de ajutor, rănit sau blocat

• Semnalizează: fluier (3 fluierături scurte, repetate), lanternă, bătăi în țevi, strigăte la intervale (nu continuu, ca să nu obosești).
• Când apare cineva, dă instrucțiuni clare: „Sunați la 112. Spuneți că sunt prins sub o mobilă în apartamentul 14, etajul 3.”
• Spune-le despre copii: „Copiii mei sunt în camera de alături / la grădinița X.”

Exemplu: un om se prăbușește pe peronul metroului

Ești pe peron cu fetița de 6 ani. Un bărbat de vreo 50 de ani se prăbușește la câțiva metri. Oamenii se strâng, nimeni nu face nimic.

• Îi spui fetiței: „Stai lângă stâlpul acesta, ține-te de el, nu pleci de aici.” E la 3 metri de tine, o vezi.
• Te apropii, îl strigi, îl scuturi ușor de umeri: nu răspunde. Te uiți dacă respiră normal: nu.
• Arăți spre o femeie: „Dumneavoastră, sunați la 112, spuneți că e un om care nu respiră pe peronul stației X, direcția Y.” Arăți spre un bărbat: „Dumneavoastră, chemați un angajat al metroului și întrebați de defibrilator.”
• Începi compresiile toracice, la mijlocul pieptului, apăsând puternic și repede. Femeia cu telefonul pune difuzorul; operatorul vă ghidează.
• Angajatul aduce defibrilatorul; îl pornești și urmezi instrucțiunile vocale ale aparatului.
• Echipajul ajunge și preia. Te întorci la fetiță, care a stat exact unde i-ai spus. O lauzi.

Nu ai fost erou de film. Ai făcut patru lucruri simple, în ordinea corectă. Așa arată ajutorul care salvează vieți.