Cine e vulnerabil și cât de autonom e: evaluarea pe care o faci acum

De ce începi cu o evaluare, nu cu cumpărături

Tentația e să cumperi imediat un generator, un scaun de evacuare sau o saltea antiescare. Dar fără să știi exact ce poate și ce nu poate face omul pe care vrei să-l protejezi, cumperi greșit. Un bunic care urcă singur două etaje nu are nevoie de scaun de evacuare, dar poate avea nevoie disperată de cineva care să-i amintească să bea apă în caniculă. O mamă cu început de demență poate părea perfect funcțională la telefon, dar se poate rătăci în propria scară de bloc dacă e întuneric și lumea țipă.

Evaluarea durează o seară. O faci cu persoana respectivă, nu despre ea pe la spate, cu excepția cazurilor în care demența sau o dizabilitate intelectuală o fac imposibilă. Oamenii în vârstă sunt adesea mândri și subestimează ce nu mai pot face. Nu e nevoie să-i contrazici; observi și întrebi concret: „Ai coborî acum, pe scări, cu o geantă, până jos?” e o întrebare mai bună decât „Te descurci?”.

Cercul vulnerabilității: pe cine pui pe listă

Nu te opri la casa ta. Pe listă intră toți oamenii pentru care, într-o criză, tu sau familia voastră ați fi primii (sau singurii) care ar veni:

• părinții și socrii, bunicii, chiar dacă par în putere;
• rude singure: o mătușă văduvă, un unchi necăsătorit, un frate cu dizabilitate;
• copiii cu nevoi speciale din familie (pentru copiii mici în general, vezi cartea Copiii mici în criză);
• oricine depinde de un aparat electric, de un tratament programat (dializă, chimioterapie) sau de insulină;
• vecini singuri, mai ales vârstnici, cu care ai o relație – chiar dacă nu sunt „ai tăi”, în primele 72 de ore tu ești cel mai apropiat ajutor.

Cele 6 activități de bază ale vieții zilnice

Medicii și asistenții sociali folosesc de zeci de ani o listă simplă de activități ca să măsoare autonomia (scala Katz este cea mai cunoscută). O poți folosi și tu. Pentru fiecare activitate notezi: singur / cu ajutor parțial / dependent complet.

Adaugă și activitățile „instrumentale”, care arată dacă omul poate trăi singur: își ia singur medicamentele corect? Folosește telefonul? Își face cumpărături? Gătește în siguranță? Își gestionează banii? Înțelege un mesaj RO-ALERT și știe ce să facă după el?

Mobilitatea: testul scărilor și testul ridicării

Două teste simple îți spun mai mult decât orice diagnostic:

1. Testul ridicării de pe scaun: persoana stă pe un scaun obișnuit fără brațe, cu brațele încrucișate pe piept, și se ridică de 5 ori la rând cât de repede poate. Dacă nu reușește fără să se sprijine cu mâinile sau durează foarte mult (peste aproximativ 15 secunde), forța picioarelor e scăzută și riscul de cădere e crescut.
2. Testul scărilor: poate coborî un etaj întreg fără oprire, ținându-se de balustradă? Dar trei etaje? Dar pe întuneric, cu lanterna în mână? Notează sincer.
3. Testul drumului: cât merge pe jos fără să se oprească? 100 de metri? 1 kilometru? Distanța până la cel mai apropiat punct de adunare sau adăpost e esențială.
4. Testul echilibrului: poate sta pe loc cu picioarele lipite 10 secunde fără să se clatine? Dacă nu, are nevoie de baston sau cadru și de un însoțitor.

Simțurile, mintea, comunicarea

• Auzul: aude soneria, telefonul, o sirenă din stradă, un vecin care bate la ușă? Are proteză auditivă și baterii de rezervă?
• Vederea: citește un SMS? Vede pe întuneric cu o lanternă? Are ochelari de rezervă?
• Memoria și orientarea: știe adresa, data, numele copiilor? Se pierde în locuri noi? Repetă întrebările?
• Înțelegerea: înțelege o instrucțiune în doi pași („ia-ți haina și vino la ușă”)?
• Vorbirea: se poate face înțeles de un străin (salvator, pompier)?
• Starea emoțională: panicat ușor? Depresiv? Refuză ajutorul?

Dependențele tehnice și medicale

Aici e partea în care se moare cel mai repede dacă lucrurile merg prost. Notează pentru fiecare persoană:

Nivelul de dependență: patru categorii practice

După evaluare, încadrează fiecare persoană într-una din patru categorii. Ele nu sunt oficiale, dar te ajută să decizi cât efort pui și unde:

Cifrele de mai sus sunt aproximative, din experiența exercițiilor de evacuare; le dăm doar ca să vezi ordinul de mărime. Măsoară-le tu, la un exercițiu real, cu persoana ta. Diferența dintre 3 și 25 de minute schimbă complet planul: într-un incendiu sau după un cutremur cu miros de gaz, 25 de minute e enorm, deci ai nevoie de mai mulți oameni sau de o pregătire mai bună.

Locuința lui: evaluarea rapidă

Fragilitatea: semnele care nu apar la teste

Medicii vorbesc despre „fragilitate” ca despre o stare în care rezervele organismului sunt atât de mici încât un stres minor (o răceală, o noapte fără căldură, o mutare) produce o prăbușire disproporționată. Semnele pe care le poți observa singur:

• a slăbit fără să vrea în ultimul an (hainele îi stau largi, verigheta alunecă);
• spune că e obosit mereu, că „nu mai are putere”;
• merge vizibil mai încet decât acum un an;
• strânge slab mâna, deschide greu borcanele;
• a renunțat la activități (piață, biserică, vizite).

Dacă observi trei sau mai multe, consideră persoana cel puțin în nivelul B (fragil), chiar dacă „se descurcă”. Oamenii fragili au nevoie de o marjă de siguranță mai mare: stoc mai mare acasă, verificare mai rapidă, decizie de mutare mai devreme. Iar fragilitatea se poate ameliora: mâncare suficientă cu proteine, mișcare zilnică, tratarea problemelor de vedere și auz. Asta e și pregătire pentru criză.

Cum vorbești despre asta fără să jignești

Mulți vârstnici reacționează defensiv: „Nu sunt neputincios”, „Lasă-mă în pace cu prostiile tale”. Câteva formulări care funcționează mai bine:

• „Facem planul pentru toată familia, și pentru copii, și pentru noi. Vreau să fii și tu în el.”
• „Dacă se întâmplă ceva noaptea, vreau să știu unde să te caut și ce să-ți aduc.”
• „Tu ai trecut prin cutremurul din '77. Ce ați făcut atunci? Ce ți-a lipsit?” – experiența lor e reală și îi transformi din „problemă” în sfătuitor.
• „Doctorul ți-a zis să ai mereu medicamente pentru o lună. Hai să vedem cât ai.”

Rezultatul: o pagină pe persoană

La final, pentru fiecare om din listă ai o pagină cu: nivelul A–D, cele 3 riscuri principale (de exemplu „nu poate coborî singur”, „insulină”, „se rătăcește”), cine e responsabil de el în criză și unde e fișa lui completă. Modelul e în fișele de tipărit. Reevaluezi o dată pe an și după orice spitalizare, cădere sau diagnostic nou – vârstnicii se pot schimba mult în câteva luni.