Planul de comunicare al familiei, versiunea completă

Toate aparatele din această carte nu folosesc la nimic dacă nu știți când, pe ce și ce să vă spuneți. Planul de comunicare e o înțelegere simplă, pusă pe hârtie, pe care o cunoaște fiecare membru al familiei. El răspunde la întrebarea: „Dacă se întâmplă ceva grav și nu ne putem suna, ce facem fiecare?”. În alte părți ale ghidului există versiuni scurte ale acestui plan; aici îl construim complet, cu toate straturile: telefon, radio, întâlnire fizică, mesaje scrise.

Cele 8 componente ale planului

1. Lista de contacte pe hârtie

Telefonul se descarcă, se pierde, se strică. Lista pe hârtie, plastifiată sau într-o folie, stă în portofel, în rucsacul de evacuare, în ghiozdanul copilului și pe frigider. Include: numele complete, telefoanele (fix, mobil, al doilea număr), adresele, plus 112, medicul de familie, pediatrul, grădinița, școala, serviciul fiecărui părinte, administratorul blocului, un vecin de încredere.

2. Contactul pivot

Când rețeaua locală e aglomerată, apelurile și mesajele dintr-un cartier în același cartier eșuează des, dar un mesaj către cineva aflat departe poate trece, iar acel om are rețea normală. Contactul pivot:

• locuiește departe (alt județ, ideal peste 200 km; un al doilea pivot în străinătate e excelent);
• știe că e pivot și a acceptat rolul;
• ține „harta” familiei: cine unde e, ce face, când a scris ultima oară;
• transmite mai departe informațiile, când cineva din familie îl contactează;
• are și el planul, pe hârtie.

3. Regula primelor minute

1. Siguranța fizică: ieși din pericol, ajută-i pe cei de lângă tine.
2. În prima oră: un SMS fără diacritice, formatul CINE – UNDE – STARE – PLAN – CÂND, către partener și către pivot.
3. Nu suna repetat. Aștepți răspunsul până la următoarea fereastră de comunicare.
4. Pornește radioul și află ce spun autoritățile. Instrucțiunile oficiale au prioritate față de planul familiei (de exemplu, dacă se cere adăpostire pe loc, nu pleci spre punctul de întâlnire).
5. Dacă nu ai nicio veste de la ceilalți, aplici regula termenelor (vezi punctul 6).

4. Ferestrele de comunicare

Ferestrele sunt orele fixe la care toată familia încearcă să comunice, pe toate canalele disponibile. În afara lor, telefoanele stau pe economisire și stațiile închise. Un exemplu bun:

Orele trebuie să fie aceleași pentru toți și scrise pe card. Dacă cineva ratează o fereastră, așteaptă următoarea, nu insistă între ele.

5. Canalele radio ale familiei

6. Punctele de întâlnire și regula termenelor

Trei niveluri de puncte, fiecare cu un termen clar. Termenul e cel mai important: fără el, unul așteaptă acasă, celălalt la bunici, și fiecare crede că celălalt vine.

La fiecare punct stabiliți și un loc precis (nu „la școală”, ci „la poarta mică a curții școlii, lângă cutia poștală”) și orele la care cineva trece pe acolo (de exemplu, la fiecare fereastră de comunicare). Marcați punctele pe harta offline din telefon și pe o hartă de hârtie. De exemplu, un punct 3 la Brașov ar fi marcat ca 🗺️ pe hartă.

7. Mesajele lăsate în scris

Dacă pleci de acasă sau de la un punct de întâlnire, lasă un mesaj pentru cei care vin după tine. Dar fii atent: un bilet lipit pe ușă pe care scrie „Suntem plecați la bunici” anunță oricui că locuința e goală.

• Stabiliți un loc ascuns pentru mesaje: în cutia poștală (cu cheie), sub un ghiveci anume, într-o pungă în pivniță, la un vecin de încredere.
• Scrieți în cod simplu: „P2 – 14:00 – toți OK” (am plecat la punctul 2, la ora 14, toți bine).
• La punctele de întâlnire, stabiliți și acolo un loc pentru bilet (după o anumită piatră, în scorbura unui copac, lipit sub bancă, în pungă).
• Un semn cu creta pe un loc convenit (de exemplu, un cerc pe stâlpul de lângă bloc) poate spune „am trecut pe aici”. Vezi semnalizarea fără radio.

8. Cuvintele de cod

• Parola familiei: un cuvânt pe care îl știu toți, inclusiv copiii și persoanele autorizate să-i ia de la grădiniță. Oricine vine „din partea mamei” fără parolă nu ia copilul. Același cuvânt verifică la telefon identitatea unei rude care cere bani urgent (escrocheriile cu „accidentul” se înmulțesc în crize).
• Cuvântul de alarmă discretă: un cuvânt nevinovat care, strecurat într-o conversație, înseamnă „nu sunt bine, nu pot vorbi liber, cere ajutor” (de exemplu, întrebarea „Ai hrănit-o pe Mița?”, dacă nu aveți pisică). Util în situații de amenințare. Nu îl folosiți în joacă.
• Coduri scurte pentru stație: „Cod verde” = toți bine, rămânem; „cod galben” = ne pregătim de plecare; „cod roșu” = plecăm acum spre punctul 2. Simple, ușor de ținut minte.

Scenarii: cine ce face

Completați tabelul pentru situațiile voastre reale: unde lucrați, cât de departe e grădinița, cine are mașină.

Fișa de completat: planul pe o singură pagină

Planul complet poate avea mai multe pagini. În criză îți trebuie însă o singură foaie, pe care o înțelege și bunica, și copilul de 8 ani. Copiază tabelul pe o foaie A4, completează-l cu pixul și fă câte o copie pentru fiecare membru al familiei, plus una pe frigider și una în mașină.

Formatul planului: trei documente

• Cardul de buzunar (format carte de vizită, plastifiat): telefoanele esențiale, pivotul, punctele 1–2–3, orele ferestrelor, canalul PMR, parola (dacă e scrisă, doar pentru adulți).
• Fișa de frigider (A4): tot planul, inclusiv tabelul de scenarii și frecvențele radio.
• Fișa copilului: numele lui, numele părinților, telefoanele, fără adresă vizibilă pe exterior. Vezi comunicarea cu copiii mici.

Pentru variantele legate de război și separarea lungă a familiei, vezi și cartea Război și conflict armat.